„ TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI”  

                       CONCURS JUDEȚEAN  LA

                                GRĂDINIȚA „DUMBRAVA MINUNATĂ”, BACĂU

        

Problematica educației dobândește în societatea contemporană noi conotații, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieții sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ. Educația depășește limitele exigențelor și valorilor naționale și tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanității. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversității umane, iar dezideratul educației permanente tinde să devină o realitate de necontestat. Astfel, fără a nega importanța educației de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educația extracurriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învățământ, își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității copiilor.

Modelarea, formarea și educația omului cere timp și dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formație – caracterul și inteligența – se completează pentru propria evoluție a individului. În școala contemporană eficiența educației depinde de gradul în care se pregătește copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine și de măsura în care reușește să pună bazele formării personalității copiilor. În acest cadru, educatoarea are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic și socioafectiv, pentru o cât mai ușoară integrare socială.  Complexitatea finalităților educaționale impune îmbinarea activităților curriculare cu cele extracurriculare.

Grădinița Dumbrava minunată, Bacău/Școala Gimnazială  Octavian Voicu, Bacău este inițiatorul proiectului educațional județean VALORILE CULTURALE ROMÂNEȘTI.  Proiectul Valorile culturale românești are în centru domeniul cultural artistic – folclor, tradiții, obiceiuri.  Sărbătorile de iarnă ale poporului român poartă istoria neamului nostru. Etalarea tradițiilor și obiceiurilor străvechi este un prim pas spre dorința de identificare a micuților elevi cu poporul român, dar și spre sentimentul de mândrie de a fi român!

În cadrul acestui proiect  Grădinița Dumbrava minunată, Bacău  a organizat  Concursul județean  „Tradiții și obiceiuri românești”, Ediția a II-a, sâmbătă, 17.12.2016, în sala de educație fizică a școlii.  Echipa de organizatori a fost formată din educatoarele grădiniței: Iulia Lefter, Elena Amăriei, Lucica Baciu, Elena Dubină, Loredana Suciu, Gbriela Munteanu, Clara Ișvanca, Adina Ivența, Florina Diaconu, Elena Mancaș și Nicoleta Gora. Scopul concursului a fost familiarizarea copiilor cu obiceiurile, tradițiile, costumele populare din zona de proveniență și valorificarea lor.  Totodată, s-a urmărit promovarea valorilor culturale românești și fair-play-ul competițional.  Activitățile în cadrul Concursului s-au desfășurat pe trei secțiuni: dans popular, obicei caracteristic zonei de proveniență a participanților și scenetă cu conținut religios.

Grație implicării active a părinților preșcolarilor de la Grădinița „Dumbrava minunată”, Bacău, educatoarele au putut amenaja într-o sală de grupă o Expoziție cu materiale populare aduse din lăzile de zestre ale părinților sau bunicilor.

Invitații care au participat la activitatea noastră au fost: Costan Codrin si  Ilie Bârzu, consilieri locali. Juriul  a fost format din: Adam Oana –  dansator al Ansamblului „Busuiocul”, Nastase Anghel -inspector scolar,Costan Codrin si Ilie Barzu ,consilieri locali  .  În cadrul prezentărilor live au evoluat 250 de copii de la:  GPP Nr. 33, Bacău, GPP Nr. 24, Bacău, Grădinița Nr. 1 Izvoare, Bacău, GPP Nr. 31, Bacău, GPN „George Bacovia”, Bacău, GPP Nr. 21, Bacău, Școala Gimnazială Secuieni, Bacău, Școala Gimnazială Cleja, Bacău,  Școala Gimnazială „Smaranda Apostoleanu”, Colonești, Bacău și GPP „Dumbrava minunată”, Bacău. Participanții care au ales să participe cu momente filmate și trimise pe cd sunt: GPP Nr. 29, Bacău, GPN Gioseni, Bacău, GPP Nr. 18, Sibiu, GPP „Surorile Providenței”, Iași, Școala Gimnazială „I. Gervescu”, Neamț.

Juriul a fost plăcut impresionat de varietatea momentelor pregătite cu profesionalism și dragoste de dascălii copiilor, dar și de originalitatea costumelor purtate de copii și a hotărât ca  fiecare grup să primească un Premiu.  La sfârșitul prestației, micuții au primit de la organizatori colaci și mere.

Ilie Bârzu și Gheorghe Vlase au apreciat activitatea de azi, au felicitat organizatorii și și-au exprimat dorința de a colabora și la Ediția a III-a din decembrie 2017.

Prof. Eugen-Ionel Tarasă, directorul Școlii Gimnaziale „Octavian Voicu”, Bacău , consideră că „Activitatea de azi a fost  una inedită și frumoasă cu o participare numeroasă. În timpurile noastre,  în care tradițiile sunt uitate, noi am găsit resurse și posibilități de a face acest Concurs.”.

Prof. Iulia Lefter, este de părere că: „Prin acest Cocurs dorim să învățăm copiii să prețuiască meleagurile natale și portul românesc. În același timp,  oferind  bucurie și satisfacție, copiilor li s- a creat o stare de bună dispoziție, favorabilă  dezvoltării armonioase a copilului. ”.

Prof. Adriana Vrabie consideră că: „Tradițiile se reactivează și copiii aleg acum costumul popular ca piesă de garderobă în detrimentul denimului american.”.

A fost o dimineață cu suflu românesc  dorită, gândită, proiectată și pregătită minuțios  cu multă dragoste încă din iulie 2016! A fost o dimineață plină de emoție în care educatori – copii – părinți am ales să fim împreună și să trăim românește!

 

 

 

 

DSCI0010 DSCI0005 DSCI0009 DSCI0018 DSCI0048 DSC_0999

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s